Jurnalismul on line, monstrul nesătul

Răzvan Chiruță, Redactor șef, Newsweek România

Niciodată, în cei 20 de ani de când sunt jurnalist, nu am mers la serviciu. Întotdeauna am mers la redacție. Redacția nu e pentru mine locul de muncă, e locul în care pasiunea pentru jurnalism capătă forma concretă a unui articol sau, mai nou, a unui interviu video.

Din păcate, sunt dintre acei jurnaliști care au trăit „pe viu” micșorarea redacțiilor, de la câteva sute de oameni în anii 2000 până la 10-20, câți sunt acum în spațiile unde se mai face meseria asta tot mai hulită.

Micșorarea redacțiilor a venit la pachet cu micșorarea tirajelor de print și cu scăderea interesului pentru ziarul sau revista în format „clasic”, spre tristețea mea, a celui care încă crede că informația este mult mai bine sistematizată în paginile unei publicații și că aranjarea articolelor pe hârtie este o artă care în curând se va pierde.

Nu îmi place jurnalismul on line. M-am adaptat noilor tehnologii și sper să o fac și atunci când jurnalismul se va face ”prin cipurile implantate azi de Gates”. Dar nu îmi place deloc.

Cel puțin așa cum se face în România. Pentru că în on line totul e viteză, superficial și imitație.

Redacția s-a mutat, cumva, în telefon, iar munca începe acum încă de când mă trezesc. Mă uit să văd ce mai e nou și ce subiect poate fi „exploatat” în timpul zilei. Mă uit în telefon la mic dejun, mă uit în telefon pe drumul spre Newsweek România,  apoi ecranul se face mai mare când deschid laptopul, și iar mă uit după noutăți. Mă uit apoi în telefon pe drumul spre casă și înainte să mă culc.

Aproape că nu există pauze, pentru că jurnalismul on line este un monstru care nu se satură niciodată. Degeaba ai dat un articol exclusiv, care a devenit viral acum. În câteva ore toată munca ta nu mai contează, acoperită de un val de nimicuri. Știrea că o vedetă s-a îmbolnăvit de covid sau un politician a venit cu castorul în Parlament face mai multe „afișări” decât o investigație exclusivă sau un reportaj original.

Nu mai vorbesc de clickbait, că nu e locul aici.

Nu sunt nostalgic și nici nu mă plâng. Asta e tehnologia, cu asta lucrăm. Doar constat, cu amărăciune, că redacțiile unde aveam tihnă pentru articole profunde, la care să lucrezi mai multe zile sau chiar luni, sunt înlocuite în România de mici roboței umani care plimbă știri de pe un site pe altul, pentru că audiența e singurul zeu la care tot mai mulți ne închinăm.

Din păcate.