Raport – „Starea mass-media din România în pragul anului super-electoral 2024”

Am pornit în realizarea acestei analize de la întrebarea <Cât de pregătită este presa din România să își îndeplinească mandatul public într-unul dintre cei mai importanți ani pentru democrația românească?>. Prea puțin, spre deloc, spun cei cu care am vorbit. Oboseala, lipsa de resurse financiare independente de constrângeri politice sau economice, blocarea informațiilor de interes public, banii publici care intră netransparent în presă de la partide și instituții publice, acapararea presei mainstream de către politic sau comercial, dependența de rețelele sociale și modul în care s-a transformat consumul nostru de informații, hărțuirea, procesele și disprețul pentru protejarea jurnaliștilor – toate acestea pictează un tablou sumbru.

În 2023, partidele au cheltuit 24,5 milioane de euro din subvenția publică acordată partidelor parlamentare pentru categoria presă și propagandă, dublul bugetului cheltuit în 2021 pentru aceeași linie. Unde au mers banii aceștia? Nu știm cu exactitate, pentru că partidele refuză să facă publice aceste cheltuieli. Puținele informații care ajung la noi se datorează materialelor documentate de o mână de jurnaliști, iar ele pictează o imagine sumbră. Milioane de euro intră netransparent în site-uri, pentru conținut editorial, adică știri, interviuri, emisiuni, care nu apare marcat ca fiind publicitate. Practica, profund neetică, este acceptată tacit de instituțiile media care primesc aceste fonduri.

Dincolo de toxicitatea acestui fenomen pentru public, care este mințit zilnic – pe banii lui -, efectele sunt negative pentru întreaga industrie de media. Instituțiile media beneficiare sunt susținute artificial din bani publici pentru a-și induce în eroare publicul, iar ele fac concurență neloială acelor organizații media care nu acceptă acest tip de contract. Mai mult, întregul proces democratic suferă, pentru că oamenii ajung să creadă că toată presa este cumpărată de politicieni, cu excepția a una, două organizații media din zona alternativă, care se bucură de mai multă încredere. Iar acesta este, de fapt, răul cel mare. Presa nu mai este percepută ca fiind „a patra putere în stat”, ci o simplă unealtă a clasei politice. De această deturnare a modului în care ne informăm sunt vinovați oamenii politici, dar și presa însăși e de vină, capitulând complet în fața bugetelor generoase.  

Spațiul public abundă în comunicate de presă și declarații de Facebook livrate pe post de știri, iar vidul de încredere este umplut de rețelele sociale și de către cei care comunică eficient acolo. Fără jurnalism puternic, în 2024 spațiul informațional va fi dominat de balast, zgomot și informații livrate de oamenii politici care nu vor putea fi verificate sau puse în context ușor de către cei cărora li se va cere votul. Emoțiile, fricile, neputințele și lipsa de informații reale vor fi factori decisivi în cabina de vot.

Presa alternativă, așa fragmentată și vulnerabilă cum este, își îndeplinește misiunea, documentând materiale importante. Cu toate acestea, aceste redacții sunt prea puține ca să poată contrabalansa balastul din spațiul public și non-combatul presei mainstream. 

Din aproape toate interviurile realizate răzbate oboseala, burnout-ul și multă tristețe. Dar n-am avut niciodată sentimentul că asistăm la un parastas. În ciuda oboselii sistemice, a lipsei de resurse și a sentimentului că, de data asta, cel mai probabil buturuga mică nu o să răstoarne carul mare, jurnaliștii cu care am discutat trăiesc cu ideea că 2024 este prea important pentru ca ei să se oprească chiar acum. 

Sunt încă mulți jurnaliști buni în România, care își fac meseria cu respect pentru oamenii pe care îi informează și cu pasiune pentru jurnalism. Sunt mai greu de văzut, da, mai ales pentru că răul e mereu mai vizibil decât binele. Și mai bine organizat. Însă, plătind pentru conținut, reacționând atunci când jurnaliștii sunt atacați și hărțuiți, sancționând politicienii care folosesc presa ca instrument de manipulare, ne putem asigura că vor continua să existe insule de supraviețuire a jurnalismului, din care, cu optimism, să se dezvolte apoi o industrie media care să funcționeze cu misiunea (și arsenalul) celei de-a patra puteri dintr-o democrație.