Situația avertizorilor de integritate în România și schimbarea propusă de GlobaLeaks

Mihaela Pop, Manager de proiecte CJI

România a fost una dintre primele țări europene care a avut legislație[1] dedicată avertizorilor în interes public, adoptând prevederi care protejează avertizorii de integritate din instituțiile publice încă din anul 2004. Cu toate acestea, viața avertizorilor din România nu a fost niciodată simplă. Aceștia acuză nenumărate represalii venite ca urmare a deciziei lor de a face publice neregularități care prejudiciază interesul public. Avertizorii din România sunt vulnerabili în fața concedierilor, amenințărilor, șicanelor, sau marginalizării.

Cu toate riscurile, sunt cetățeni care decid să devină avertizori de integritate făcând publice nereguli, abuzuri sau ilegalități. Așa am ajuns să știm, de exemplu, despre infecțiile nosocomiale din spitalele din România, după tragedia de la Colectiv. Datorită acestor persoane care se hotărăsc să vorbească pentru a proteja interesul public, au fost scoase la lumină multe probleme ale sistemului public ascunse sub preș. De asemenea, contextul internațional creionat de cazuri precum Cambridge Analytica, Panama Papers, Football Leaks și altele similare, împreună cu importanța dezvăluirilor făcute publice, au dus la un interes tot mai mare raportat la situația avertizorilor, concretizat în recomandări internaționale, luări de poziții din partea oficialilor și chiar legislație nouă pentru protecția avertizorilor.

Avertizarea de integritate este o manifestare a dreptului la liberă exprimare, iar cei care semnalează încălcări ale legii sau ale interesului public au un rol esențial în orice societate democratică și în lupta anticorupție. Mai mult, aceștia sunt, peste tot în lume, surse cruciale pentru jurnaliști. Cu toate acestea, avertizorii de integritate sunt văzuți, adesea, drept persoane neloiale sau “turnători”.

Avertizorii de integritate sunt parte integrantă și din Strategia Națională Anticorupție 2016-2020 (SNA), care are printre obiective și remedierea lacunelor și inconsistențelor legislative în ceea ce privește instituția avertizorului în interes public. Dar, din constatările generale cuprinse în rapoartele[2] de monitorizare a implementării SNA 2016 – 2020 reiese că:  legislația națională dedicată avertizorilor de integritate este „stângace”, inclusiv prevederile despre mecanismele de sesizare și protecție a avertizorilor; nu avem mecanisme care să promoveze și să dezvolte o cultură a integrității și a prevenii corupției și persistă percepția publică potrivit căreia avertizori de integritate sunt persoane neloiale.

La nivel european, subiectul avertizorilor de integritate este din ce în ce mai prezent, iar Directiva UE privind protecția persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii, adoptată în octombrie 2019, poate fi văzută ca un pas înainte spre o abordare unitară a acestui subiect.  România se află în intervalul de doi ani de transpunere și implementare a Directivei.

Obiectivul principal al Directivei este de a întări protecția oferită avertizorilor de integritate și ținerea lor la adăpost de numeroasele represalii cu care se pot confrunta. Ca aspect de noutate, prevederile abordează atât sectorul public cât și entitățile din sectorul privat.

În primul rând, Directiva stabilește în sarcina companiilor private care au mai mult de 50 de angajați și a autorităților publice din statele membre, obligația de a crea canale și proceduri interne și externe de raportare a neregulilor. Sunt stabilite standarde pe care trebuie să le atingă mecanismele create, subliniindu-se necesitatea ca ele să asigure confidențialitatea denunțătorului, ca esență a protecției sale.

Organizațiile private trebuie să creeze pentru angajați canale de raportare internă sigure, care să îi încurajeze să formuleze cu prioritate internă sesizarea.  Asta nu exclude obligația aceleiași entități de a oferi angajaților și proceduri și canale de raportare externă. Directiva încurajează folosirea prioritară a canalelor interne de raportare, cu scopul de a se asigura că informațiile ajung la persoane care pot soluționa problemele cu risc la adresa interesului public. Folosirea canalelor interne de raportare previne prejudicierea nejustificată a reputației unei companii și decredibilizarea ei în piață, ca urmare a divulgării publice de informații. Însă, în cazul în care mecanismele interne de raportare nu funcționează sau dacă angajatul nu se poate aștepta în mod rezonabil să funcționeze, poate să raporteze cazul direct autorităților competente sau mass-mediei. Directiva nu impune totuși o ordine în demersul de raportare, oferind avertizorilor flexibilitatea necesară pentru a alege cel mai adecvat canal raportat la contextul fiecăruia. Orice companie preferă să „își spele rufele în familie”, însă alegerea angajaților de a raporta intern neregularitățile și de a nu ieși public cu informații va ține doar de implicarea fiecărei entități private în a-și asigura un mecanism intern sigur și eficient de sesizare, altfel spus, să asigure un mediu de încredere pentru aceștia.

Un studiu publicat de Ethics Resource Center în 2012 (https://www.oecd.org/corruption/Committing-to-Effective-Whistleblower-Protection-Highlights.pdf ) ne arată că angajații din sectorul privat raportează mai întâi, în cazul în care o fac, în interiorul companiei. Potrivit unui studiu despre angajații din sectorul privat din Statele Unite, doar una din șase persoane care fac sesizări publice (18%) aleg să raporteze extern. Dintre cei care raportează extern, 84% procedează în acest fel după ce au încercat mai întâi să rezolve problema intern. Jumătate dintre cei care aleg să raporteze către o sursă externă mai întâi, raportează și intern, ca pas secundar. Doar 2% dintre angajați merg doar către o sursă externă companiei și nu raportează către angajatorul lor neregulile pe care le-au observat.

Ca rezultat al unui studiu[3] OECD din 2015, 53% dintre respondenții la sondajul dedicat Integrității în business și guvernanței corporative (pentru sectorul privat), au indicat faptul că mecanismul lor intern de raportare permite sesizarea anonimă, în timp ce doar 38% au spus că raportarea a fost confidențială.

Proiectul european Expanding Anonymous Tipping (EAT) poate reprezenta o soluție și poate fi răspunsul la întrebările instituțiilor publice și a companiilor private, precum: „Și cum vom gestiona noi aceste obligații care decurg din noua Directivă Europeană?”, „Cum putem să clădim un mediu de încredere, încurajând avertizarea de integritate?” sau „Cum putem crea un climat de încredere pentru angajații noștri, care să îi încurajeze să raporteze în interiorul instituției/ companiei?”. Cu alte cuvinte, proiectul își propune promovarea unei culturi a avertizării de integritate și furnizează o modalitate de raportare și de luptă împotriva corupției sau a oricărui abuz care prejudiciază interesul public, prin intermediul unui mecanism de raportare sigur și garantat anonim.

EAT este un proiect care se întinde pe o perioadă de doi ani elaborat de către organizații ale societății civile din 10 state cu nivel ridicat de corupție. El furnizează instanțe cu un mecanism garantat anonim și sigur, prin intermediul GlobaLeaks. Acest mecanism răspunde standardelor Directivei Europene, furnizând instanțele anonime și sigure pentru angajații din instituții publice și entități private, asigurând protecția avertizorului de integritate și confidențialitatea informațiilor divulgate. Cu alte cuvinte, GlobaLeaks vine cu o modalitate de a trage semnale de alarmă împotriva corupției, de exemplu, printr-un mecanism anonim și sigur.

GlobaLeaks este o platformă care funcționează ca un mecanism intern securizat, nu numai pentru sectorul public, ci și pentru companiile private. EAT va permite companiilor private și sectorului public să implementeze platforma GlobaLeaks. Sesizările înregistrate vor fi trimise către un reprezentant al entității beneficiare.

Centrul pentru Jurnalism Independent promovează platforma securizată GlobaLeaks drept o soluție eficientă și sigură pentru instituțiile publice și pentru companiile din sectorul privat care vor fi nevoite să instituie măsuri potrivit noii Directive Europene pentru protecția avertizorilor de integritate. Odată ce avertizorii au încredere că o investigație este instrumentată într-un mod care le garantează și le protejează confidențialitatea, minimizând riscul de a suferi represalii, aceștia s-ar putea simți mult mai confortabil în a împărtăși informațiile pe care le dețin.


[1] Legea nr. 571/2004 privind protecția personalului din autoritățile publice, instituțiile publice și din alte unități care semnalează încălcări ale legii;

[2] http://sna.just.ro/Rapoarte+de+evaluare ;

[3] Idem.