Accesul la informațiile publice nu trebuie să devină o victimă a pandemiei de COVID-19

Centrul pentru Jurnalism Independent ia act cu îngrijorare de tendința unor autorități publice de a limita accesul la informații de interes public, invocând prevederile privind starea de urgență, și cere factorilor de decizie să intervină pentru eliminarea restricțiilor în calea informării publicului.

Mai multe autorități publice au răspuns cererilor de informații depuse de jurnaliști în baza legii 544/2001 fie negativ, declarând că și-au suspendat întreaga activitate de informații publice și petiții pe durata stării de urgență (de exemplu, Direcția de Sănătate Publică Cluj), fie afirmând că, în baza decretului, comunicarea de informații se face doar prin intermediul Grupului de Comunicare Strategică de la nivel național (DSP Botoșani), fie afirmând că vor elibera informațiile în termen de 60 de zile, dublul perioadei maxime prevăzute de lege (DSP Brașov). Informațiile solicitate de jurnaliștii de la publicația Dela0.ro sunt legate de activitatea curentă a autorităților în contextul pandemiei și ar trebui să fie disponibile fără eforturi suplimentare. Ele fac parte din procesul legitim de monitorizare civică a actului de guvernare și administrare a țării.

De asemenea, comunicarea numărului de cazuri de către Grupul de Comunicare Strategică a fost redusă inițial la două sesiuni zilnice și, cu începere din 18.03  la una singură, ceea ce încetinește fluxul de informații către presă și public.

Considerăm că astfel de practici zădărnicesc eforturile jurnaliștilor de a respecta îndemnurile de a se informa doar din surse oficiale și limitează drastic și nejustificat dreptul de a ști al cetățenilor. Autoritățile trebuie să depună eforturi intense pentru a fi transparente și a răspunde la cererile de informații, nu doar să încerce să stăvilească informațiile incorecte (inclusiv prin măsuri agresive, de suspendare a unor publicații online, conform art. 54 din Decretul privind instaurarea stării de urgență). Altfel, mesajul pe care îl transmit este clar: statul urmărește controlarea fluxului de informații la nivel central.

Solicităm:

  • Guvernului României, în special Ministerului Afacerilor Interne, să asigure transparența autorităților publice, pentru respectarea dreptului constituțional de acces la informații publice;
  • Președinției României să urmărească modul în care autoritățile aplică prevederile stării de urgență, astfel încât impactul lor restrictiv asupra drepturilor și libertăților cetățenești să fie minim;  
  • Avocatului Poporului să monitorizeze modul în care drepturile și libertățile cetățenești sunt respectate în condițiile excepționale ale stării de urgență.

În contextul dramatic în care ne aflăm, munca jurnaliștilor este vitală și trebuie să se bucure de protecție și sprijin din partea statului. Informațiile pot salva vieți.