Metode de cenzură în timpul pandemiei
Dumitrița Holdiș, Manager proiecte CJI
Perioada de criză declanșată în lume de pandemia virusului SARS-Cov-2 a dus la o serie de măsuri de gestionare a situației prin instaurarea stărilor de urgență în mai multe țări, inclusiv România. Aceste circumstanțe excepționale au fost o ocazie pentru testarea unor metode de cenzură, altfel nu ușor de impus, dar și pentru folosirea unor instrumente de cenzură mai vechi. De la introducerea blocării de conținut și a unor publicații online, la plângeri penale și amenințări, presa s-a confruntat cu o varietate de atacuri în această perioadă. Dacă aceste practici vor rămâne episoade excepționale sau vor deveni precedente, rămâne de văzut. Ce a făcut limpede starea de urgență e viziunea autorităților asuprea rolului presei: doar mediu de comunicare pentru mesajele oficiale ale autorităților. Implicațiile pentru libertatea presei sunt semnificative, în special într-o țară unde media este deja foarte vulnerabilă datorită inegalității masive dintre actorii mari și mici de pe piață.
O dată cu răspândirea virusului SARS-Cov-2 pe teritoriul României, Președintele Klaus Iohannis declara starea de urgență prin decretul nr. 195 din 16 martie 2020[1]. Decretul introduce o serie de măsuri de prevenire a răspândirii comunitare a virusului, subliniind de la primele paragrafe caracterul excepțional al măsurilor luate. Starea de excepție include și limitarea unor drepturi și libertăți fundamentale, decizie motivată de necesitățile gestionării unei epidemii. Prin același decret, limitarea libertății de mișcare a persoanelor e dublată de îngrădirea libertății informației. Paragraful 54 al decretului menționează posibilitatea blocării conținutului unor publicații online sau a blocării accesului utilizatorilor din România „dacă prin conținutul respectiv se promovează știri false cu privire la evoluția COVID-19 și la măsurile de protecție și prevenire.”. În viziunea acestui act normativ, informarea corectă a populației devine, în starea de urgență, prerogativa exclusivă a statului, iar presa e redusă la o instituție de comunicare a mesajelor autorităților.
Prin Decret, Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) e însărcinată cu această sarcină. Ulterior, o precizare a Ministerului Afacerilor Interne (MAI) transferă responsabilitatea deciziilor de blocare a conținutului Grupului de Comunicare Strategică (GCS) și păstrează pentru ANCOM doar rolul de executant. Precizarea MAI menționează că „reglementare nu privește instituțiile de presă recunoscute la nivelul opiniei publice, a căror identitate este cunoscută, și cu care autoritățile se află într-un raport de colaborare și dialog permanent.[2]”. Aici, autoritățile sunt cele care definesc ce e o instituție de presă, a cărei respectabilitate este stabilită în funcție de colaborarea și dialogul acestora cu instituțiile statului. Ce se pierde în această raportare este tocmai relația incomodă a presei cu statul, relație care o face credibilă în fața publicului și care îi permite să aibă o funcție de democratizare în societate.
La fel de îngrijorător e faptul că până în prezent nu cunoaștem numele persoanelor care au luat decizii privind blocarea conținutului, că nu există proceduri transparente privind luarea acestor decizii că nu cunoaștem competența membrilor Grupului de Comunicare Strategică (GCS). Mai multe organizații civile și reprezentanți ai presei au cerut desecretizarea numelor membrilor GCS, dar până în momentul scrierii acestui articol știm doar că Raed Arafat este președintele acestui grup și că decizii ce țin de libertatea de exprimare și accesul la informație sunt luate de un grup secret, parte a Ministerului de Interne, o instituție de control și protecție, cu zero competențe legate de libertatea presei.
Comunicarea de informațiilor false și dezinformarea pot să devină un motiv încetățenit de a controla conținutul online, la fel cum poate fi cererea de blocare a conținutului trimisă direct la furnizorul de internet. Au existat deja situații în care autoritățile locale au reacționat rapid la postări privind lipsa de resurse a spitalelor, cum a fost cazul plângerii penale făcută de Prefectura Suceava împotriva autorilor unui video în care 2 angajați ai Serviciului Județean de Ambulanță Suceava criticau calitatea proastă a combinezoanelor de protecție primite de la autorități[3]. Informația a ajuns în presa locală și centrală și a fost dezmințită imediat de autoritățile locale, dar nu înainte ca plângerea penală să fie făcută, invocându-se „dezinformarea publicului larg” și „atingerea demnității personale” a cadrelor medicale. Niciunul din aceste motive nu apare în Codul Penal. Dreptul la demnitatea personală este protejat în România orin Codul Civil, dar nu cu prețul libertății de exprimare.
Un caz similar în care presupusa lezare a demnității unei consiliere locale a Sectorului 3 București, printr-un articol – fără legătură cu virusul COVID 19 – publicat in Lumea Politică, a dus la blocarea rapidă a conținutului de către furnizorul de internet. Lumea Politică s-a ales cu o plângere penală și cu o sesizare la Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică și o sesizare a furnizorului de internet urmată foarte rapid de suspendarea temporară – publicația este din nou activă – a contului publicației, înainte ca legea să aibă oportunitatea de a decide dacă a avut loc un prejudiciu. Ce este îngrijorător la ambele situații este ritmul accelerat al luării unor decizii drastice.
În perioada de urgență GCS a emis 16 decizii care au dus la blocarea conținutului unor site-uri sau a publicației în cazul în care proprietarul nu a putut fi identificat și contactat. O dată cu suspendarea stării de urgență, tot acest conținut a devenit iar accesibil. Știrile legate de virusul SARS-Cov-2 – adevărate sau nu – se răspândesc în continuare în spațiul online și în presa scrisă și cea audiovizuală. Experimentul luării deciziilor privind validitatea unor informații de către grupuri secrete rămâne fără consecințe practice majore pentru industria informațiilor false. În schimb, este un avertisment privind vulnerabilitatea unor drepturi fundamentale în fața unor crize.
[1] http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/223831
[2] https://www.mai.gov.ro/precizare-23/
[3] https://www.monitorulsv.ro/Ultima-ora-local/2020-04-09/Plangere-penala-facuta-de-Prefectura-Suceava-pentru-dezinformarea-publicului-larg
