Liceeni cetățeni: prin jurnalism către participare democratică – program de jurnalism realizat cu sprijinul Fundației Dinu Patriciu.

Programul și-a propus să stimuleze implicarea elevilor de liceu în viaţa comunităţii prin creşterea nivelului lor de educaţie civică – condiţie esenţială pentru o participare activă, conştientă, necesară consolidării oricărei democraţii.

Programul –  desfășurat la Centrul pentru Jurnalism Independent –  a îmbinat prelegerile cu munca de teren, punând accent pe utilizarea tehnicilor multimedia. Elevii au învățat să înregistreze și să editeze propriile materiale jurnalistice, să redacteze un text jurnalistic; de asemenea, au învățat care este rolul unei fotografii de presă și cum se realizeaza documentarea unui material de presă.

Au participat 21 de elevi de liceu și absolvenți ai clasei a XII-a din București, Craiova, Hunedoara, Deva, Ploiești, precum și din județul Călărași. De menționat ca 40% au fost de etnie roma. Participanții au fost recrutați din rândul absolvenților cursurilor organizate de CJI în timpul anului școlar, ca parte a programului Colorful but colorblind: Roma beyond stereotypes – http://roma.glocalstories.org/ inițiat de Transitions Online din Praga, si derulat în parteneriat cu organizații de media din Bulgaria, România și Ungaria, cu finanțare din partea Uniunii Europene.
Materialele realizate de elevi sunt disponibile la  www.blogoliceeni.ro