Cum poate să dispără “avem de toate”

Mihaela Pop, Manager de Proiect

Instituțiile publice și companiile private cu peste 50 de angajați vor avea obligația, din decembrie 2021 și respectiv decembrie 2023, să instituie mecanisme dedicate avertizării de integritate și proceduri care să garanteze, printre altele, standarde ridicate de siguranță, proceduri de anonimizare a datelor avertizorilor sau gestionarea corespunzătoare a sesizărilor înregistrate. Obligația este parte a Directivei europene nr. 1937/2019 privind protecția avertizorilor de integritate, ce trebuie transpusă în această perioadă în legislația românească.

Vom publica în următoarea perioadă o serie de interviuri despre situația avertizării de integritate din România. Continuăm seria cu Elena Calistru, fondator și președinte al Funky Citizens, organizație non-guvernamentală din România. Funky Citizens își dorește să construiască instrumente de implicare civică educaționale și care invită la acțiune, încurajând cetățenii să se implice în inițiative de responsabilizare a guvernării. Elena are peste zece ani de experiență în proiecte din societatea civilă, atât la nivel național, cât și internațional. Expertiza ei este în principal în domeniul bunei guvernări, transparenței, gestionării banilor publici. Este printre fondatorii primei (și momentan singurei) platforme dedicate constant fact-checking-ului politic în România – www.factual.ro. Platforma de fact-checking este gestionată de Funky Citizens, dar este o structură descentralizată, ce își menține o puternică independență jurnalistică, utilizând în același timp la maximum resursele de expertiză ale organizației.

(Contact: www.funky.ong/elena@funky.ong)


Care au fost efectele pe care le-a avut pandemia asupra avertizorilor de integritate?

Din experiența noastră și a jurnaliștilor cu care mai lucrăm, pare că pandemia le-a dat un boost de energie avertizorilor. Dacă la început, în primele săptămâni de pandemie, era mai greu de vorbit cu oameni din instituții, impresia a fost că după ce au fost văzute niște derapaje și exprimări din categoria „avem de toate”, am început să avem din ce în ce mai mulți avertizori ieșind public sau vorbind cu jurnaliști despre condițiile din spitale sau despre unele contracte mai ciudate făcute de companii precum Unifarm. În acest moment, poate și pentru că au apărut inclusiv reacții ale unor sindicate foarte tăcute până acum, sunt domenii (precum cel medical) unde deja pare că rețeaua de sprijin pentru personalul din instituțiile respective devine mai puternică (de exemplu, un medic care vrea să facă o avertizare în interes public, poate merge și la ONG-uri, sunt mulți jurnaliști care sunt văzuți ca fiind de încredere, dar au început să aibă și un sindicat activ – Solidaritatea Sanitară).


Care este principalul lucru bun/aspect pozitiv pe care crezi că îl aduce Directiva 1937/2019 pentru protecția avertizorilor de integritate?

O abordare unitară la nivel de drept comunitar în privința avertizorilor, cu siguranță. Însă mai este și faptul că „amenințarea” procedurilor de infringement are încă un caracter de imbold pentru autorități, chiar dacă uneori lungesc procesul de transpunere foarte mult. Aș spune, așadar, că există o nouă greutate pusă pe subiect, mai ales având în vedere că, deși avem legislație în domeniu de atâta vreme, părea că e cunoscută doar într-un cerc restrâns.


Ce autorități publice ar fi competente și ce crezi că ar trebui să facă ele pentru a se asigura că avertizarea de integritate nu rămâne doar un concept reglementat printr-o legislație nefuncțională?

Nu am neapărat un răspuns clar cu privire la ce autorități ar fi competente, pentru că mi se pare că în implementarea eficientă a acestui concept este mai important ce NU face o autoritate. Cred că lipsa de încredere în autorități ar trebui să fie luată în calcul, nu putem ignora că e un factor important în decizia unui avertizor de a face o raportare sau nu. Așadar, mie mi se pare că o implementare/ operaționalizare eficientă trebuie să răspundă la următoarele întrebări:

– Cum facem să creștem capacitatea canalelor externe de raportare (ONG, presă, sindicate) de a proteja de o manieră eficientă și efectivă acești oameni, având în vedere că, de cele mai multe ori, ei raportează probleme care se întâmplă cu acordul/cu participarea conducerii instituției?

– Cum facem să înțelegem ce nu funcționează și cum se poate repara/elimina/schimba ecosistemul din interiorul unei instituții publice care și-a arătat limitarea în implementarea legii 571/2004? De exemplu, cred că e timpul să recunoaștem că, din păcate, lucruri precum consilierul de etică sau mecanismele interne de raportare nu sunt eficiente. 

– Ce facem cu toate mecanismele administrative existente, dacă tot avem ocazia să luăm la curățenie tot angrenajul de integritate în administrația publică, odată cu transpunerea acestei directive? Le privim în ansamblu sau doar vom schimba pe ici-colo niște cuvinte pentru a face transpunerea? 

Ca să nu o las în pom și la nivel de părere, aș vrea să dau un exemplu aici. 

Imediat după ce am lansat aplicația pentru avertizorii din sistemul sanitar (https://funky.ong/de-garda/), ne-au sunat cei de la ANMCS și am avut o discuție destul de relevantă pentru subiect. Ne spuneau că și ei, ca instituție cu atribuții în domeniile semnalate de avertizorii de pe platforma noastră, au încercat să pună la punct canale de raportare pentru aceștia. Cu toate acestea, răspunsurile primite de ei din sistem sunt aproape inexistente și feedback-ul colectat de ei arată că personalul sanitar nu are încredere în mecanismele instituționale, deși sunt o profesie care este foarte protejată din perspectiva de represalii pe care le-ar putea suferi. Rugămintea lor către noi a fost, așadar, de a îi ajuta să răspundă la problemele de competența lor (de exemplu, raportările privind lipsa echipamentelor), oferindu-le raporte filtrate de noi cu privire la problemele semnalate din sistem și evident, să ne asigurăm astfel că nu există niciun fel de modalitate de a-i identifica pe avertizori. Ce am înțeles noi de aici e că e posibil ca, dacă vrem să avem un concept de avertizare publică eficient, ar trebui să acknowledge (admitem) cumva locul unde ne aflăm cu încrederea și să încercăm să oferim acele instrumente care sunt sensibile la temerile și vulnerabilitățile lor.  


Cum crezi că s-ar putea schimba percepția generală asupra avertizării în interes public – asimilată adesea cu turnătorismul ori delaționismul?

Poate sunt eu mai optimistă, însă cred că deja această percepție se schimbă, încet încet. Să ne uităm numai la cum se raportează oamenii la condiția avertizorului din documentarul Colectiv. Fără a-mi imagina că e totul bine, cred că și de aici putem învăța ce funcționează și ce nu funcționează în schimbarea acelei percepții. Cred că NU funcționează absolut deloc „campaniile de conștientizare” (apropo, din evaluările pe subiectul avertizării din cadrul Strategiei Naționale Anticorupție, părea super evident că acele campanii au fost apă de ploaie, în mare parte; nu aș mai arunca bani pe asta). Cred că funcționează exemplele. Nu e neapărat despre transformarea avertizorilor în eroi, ci de pus în față eficiența demersului. Faptul că după o avertizare se întâmplă ceva – un articol, niște schimbări – ajută mai mult decât orice campanie de conștientizare. 


Cum ajută tehnologia avertizarea de integritate?

Din experiența noastră, tehnologia ajută destul de mult, mai ales în partea de asigurare a anonimității. Însă provocarea cea mai mare este dincolo de a oferi un canal sigur de raportare. Tehnologia poate facilita și alte elemente importante precum: 

– punerea în legătură a avertizorului cu jurnaliști, ong-iști etc., care îi pot ajuta

– crearea unei comunități, evitarea sentimentului că ești singur împotriva tuturor (mai sunt și alții care raportează probleme similare)

– verificarea, agregarea și colectarea unor date care ne pot da indicii despre magnitudinea problemei semnalate de avertizor (de exemplu, dacă noi primim o raportare că nu există echipament de protecție în spitalul x, verificăm în baza de date cu achizițiile publice dacă putem găsi date suplimentare; sau putem vedea dacă mai multă lume semnalează aceeași problemă și atunci putem avea acțiuni de advocacy la nivel de instituții centrale, sau, dacă e problemă punctuală, se poate acoperi de către jurnaliști etc.)


Din aceeași serie: