DIGITAL RIGHTS AND WRONGS
Comunicat de presa lansare proiect
DIGITAL RIGHTS AND WRONGS
Tineri din zece orase ale României vor derula campanii de advocacy pe tema libertatii de exprimare in mediile digitale in cadrul proiectului Digital Rights and Wrongs, coordonat de Centrul pentru Jurnalism Independent, in perioada mai 2012 – aprilie 2013. Cele mai bune trei dintre acestea vor fi premiate.
Proiectul isi propune sa aduca in atentia publica drepturile digitale si modul in care libertatea de expresie este protejata pe Internet. De asemenea, isi propune sa sporeasca implicarea tinerilor in activitati de advocacy si dezbateri publice, folosind atât noile tehnologii, cât si miloacele traditionale.
“Vrem sa convingem cât mai multi tineri ca idei de genul “Nimic nu se poate schimba”sau “Suntem prea departe de Bucuresti ca sa putem influenta ceva”sunt gresite. Noile tehnologii au democratizat discursul public, oferind noi modalitati de exprimare. In acelasi timp, ele au si diluat agenda publica. In ziua de azi, victoria in comunicare apartine celor mai ingeniosi si mai activi, nu neaparat celor mai bine informati sau mai rigurosi. Ne dorim sa stimulam gândirea critica a tinerilor si sa ii familiarizam cu ideea de competente media digitale”, a declarat Ioana Avadani, director executiv al Centrului pentru Jurnalism Independent.
Proiectul se va desfasura in 10 orase – Baia Mare, Botosani, Brasov, Braila-Galaţi, Craiova, Deva, Iasi, Slobozia, Tg. Mures si Bucuresti – si va consta intr-o serie de cursuri destinate diverselor categorii de public interesate de libertatea de expresie si noile tehnologii – elevi de liceu, studenti, tineri artisti. Un grup aparte il vor constitui jurnalistii, care vor fi tinuti la curent cu ultimele initiative legislative in domeniu si care vor fi incurajati sa faca din tema libertatii de exprimare si a responsabilitatii pe care o presupune o permanenta a materialelor lor.
Echipa de proiect va oferi participantilor informatii despre modul in care libertatea de expresie este protejata prin intermediul noilor tehnologii. De asemenea, expertii CJI vor transmite, folosind social media, din Parlament si de la alte evenimente, informatii despre teme relevante pentru libertatea de expresie in era digitala.
Programul Digital Rights and Wrongs este sustinut financiar de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe.
Pentru detalii suplimentare ne puteţi contacta la tel. 021.311.13.75 sau pe mail, la adresa staff@cji.ro. Persoana de contact: Carmen Macavei, asistent executiv.