Teoriile conspirației, o capcană pe care o putem evita

Centrul pentru Jurnalism independent, împreună cu UNICEF în România, invită cadrele didactice și copiii din România să ia parte, în perioada 25 mai – 8 iunie 2021, la o activitate ancorată în realitatea ultimului an de pandemie și utilă pentru elevii de pretutindeni.

Exercițiul destinat elevilor de gimnaziu și de liceu va avea loc în școlile din țară între 25 mai și 8 iunie, iar tema propusă este “Teoriile conspirație – cum le recunoaștem și cum putem face să nu cădem pradă influenței lor”.


Am simțit cu toții că ultimul an a fost un teren foarte fertil pentru teoriile conspirației. Construite în jurul “pericolului vaccinurilor” și cuplate cu “tehnologiile 5G” și “forțele oculte”, teoriile conspirației au prins putere și au luat cu asalt internetul, circulând cu viteza luminii de la un utilizator la altul. Lucru cu atât mai periculos într-o perioadă în care școala s-a mutat online, iar interacțiunea copiilor cu internetul a crescut exponențial.

Lecția își propune să ajungă la rădăcina problemei și să demonteze, pas cu pas, felul în care sunt construite teoriile conspirației, obișnuindu-i în același timp pe elevi să recunoască și să evite atracția pe care o generează aceste povești.

Pachetul de exerciții practice pus la dispoziția profesorilor include atât o versiune destinată predării față în față, cât și una destinată predării online, în așa fel încât mesajul să fie cât mai bine adaptat mediului, iar orele să fie interactive și relevante pentru toți elevii.


Materiale descărcabile:


Pentru informații suplimentare despre proiect și activitate, vă rugăm să o contactați pe Cristina Jamscheck, Director de programe CJI, la email:cristina.mastacan@cji.rosau telefon: 0745 539 412.