Ziua europeana a ex-fumatorilor
Peste 70 de persoane care s-au lăsat de fumat cu ajutorul oferit prin Programul Stop Fumat de medicii şi psihologii din Institutul „Marius Nasta”, au fost premiaţi pentru reuşita lor, cu ocazia primei Zile Europene a Ex-fumătorilor (26 septembrie).
Mai multe informatii despre eveniment gasiți în comunicatul de mai jos.
ZIUA EUROPEANĂ A EX-FUMĂTORILOR
Cunoşti un fost fumător? Felicită-l pentru reuşita lui şi încurajează-l să rămână nefumător pentru totdeauna!
– Foştii fumători au fost azi premiaţi pentru reuşita lor la Institutul de Pneumologie „Marius Nasta” cu premii oferite în cadrul campaniei „Ex-fumătorii sunt de ne-oprit!” finanţată de Comisia Europeană.
– În Centrul de consiliere din Institut, rata de succes la 3 luni de la începerea tratamentului a persoanelor care s-au adresat programului cu intenţia de a renunţa complet la tutun şi de a urma tratamentul conform recomandărilor, a fost de 69,3%
– Luând în calcul toate persoanele care s-au adresat programului, inclusiv pe cei care au venit fără a fi convinşi că vor într-adevăr să renunţe ori pe cei care nu au urmat întocmai recomandările medicilor, rata de succes la 3 luni a fost de 58,1%.
– La 6 luni de la intrarea în program, 69,4% dintre cei care reuşiseră să nu fumeze în primele 3 luni au reluat fumatul.
– Cel mai frecvent motiv de reluare a consumului de tutun a fost cel social iar bărbaţii au reluat fumatul într-un procent mai mare decât femeile (53%).
– Prof. Dr. Miron BOGDAN, prezent la întâlnire, a propus o abordare a problemelor sistemului medical pornind de la principii morale precum „Opţiunea pentru un comportament sanogen trebuie răsplătită şi încurajată”
Peste 70 de persoane care s-au lăsat de fumat cu ajutorul oferit prin Programul Stop Fumat de medicii şi psihologii din Institutul „Marius Nasta”, au fost premiaţi astăzi pentru reuşita lor, cu ocazia primei Zile Europene a Ex-fumătorilor.
Premiile, constând, printre altele, în sticle de apa pentru sport, bandane, pixuri, puşculiţe, au fost oferite în numele campaniei „Ex-fumătorii sunt de ne-oprit!”[i] finanţată de Comisia Europeanăîncepând cu anul 2012 şi implementată în mod unitar în toate Statele Membre ale UE.
Cu această ocazie, Dr. Magdalena Ciobanu, coordonatorul Centrului de consiliere pentru renunţarea la fumat din Institutul „Marius Nasta” a prezentat rezultatele Programului Stop Fumat derulat în Institut în anul 2012:
– Din 724 persoane care s-au adresat Centrului pentru a primi sprijin, 647 (reprezentând 89,3%) au primit tratament medicamentos (Champix sau Zyban);
– La 3 luni de la intrarea în program:
- 376 erau nefumători (58,1%), în condiţiile în care 104 (16%) nu au putut fi evaluaţi (nr. de telefon schimbat sau greşit, nu au răspuns, etc).
- Din cele 167 de persoane care erau fumătoare la 3 luni, 48% nu şi-au luat corect tratamentul (fie au întrerupt precoce fie nici măcar nu au început tratamentul, cel mai frecvent din cauza informaţiilor eronate obţinute de pe internet). Restul au declarat că fie nu erau destul de motivaţi, fie nu şi-au ales bine momentul, fie au redus numărul de ţigări şi s-au mulţumit cu această reuşită, fie nu au comunicat motivul.
- Proporţia femei/ bărbaţi a fost egală în grupul celor care nu mai fumau, în schimb mai mulţi bărbaţi au abandonat tratamentul şi au re-început fumatul (53% dintre cei care au continuat fumatul erau bărbaţi).
– La 6 luni de la intrarea în program:
- 261 erau în continuare nefumători (69,4%)
- 115 au reluat fumatul. Majoritatea au declarat că au reluat fumatul într-o conjunctură socială („am fost la un club şi am fumat doar o ţigară; apoi am ajuns din nou la 1 pachet”)
Dacă luăm în calcul doar fumătorii care s-au adresat programului cu intenţia de a renunţacomplet la tutun şi de a urma tratamentul conform recomandărilor (543 persoane), atunci rata de succes la 3 luni a fost de 69,3% iar la 6 luni de 48%. Motivul reluării fumatului este exclusiv de natură psihologică, ceea ce subliniază importanţa consilierii psihologice acordată de un psiholog cu pregătire în domeniul tabagismului.
În acest context, dl Prof. Dr. Miron BOGDAN, Şeful catedrei de Pneumologie a UMF „Carol Davila” a propus o abordare morală în identificarea de soluţii pentru problemele sistemului medical. Prevenţia bolilor este recunoscută ca prioritate de toate instituţiile statului dar se face extrem de puţin, în acest an fondurile alocate promovării sănătăţii şi prevenţiei bolilor fiind drastic diminuate (cu excepţia vaccinării copiilor).
O modalitate de a creşte fondurile disponibile în domeniul sănătăţii este de a penaliza comportamentele nocive pentru sănătate CONCOMITENT cu recompensarea comportamentelor sanogene.
De exemplu,contribuţiapentrusănătate (“taxa peviciu”) aplicată produselor din tutun trebuie crescută anual, aplicând acelaşi principiu ca şi în cazul accizei (care are un calendar de creştere anuală).
Această contribuţie ar trebui aplicată TUTUROR produselor din alcool, inclusiv berii si vinurilor (care acum sunt exceptate), chiar dacă la un alt nivel decât cel aplicat băuturilor spirtoase, deoarece şi aceste produse conţin alcool care este toxic pentru sănătate prin sine însuşi.
Considerăm că este moral ca şoferii care produc accidente soldate cu victime sau/şi pagube materiale să plătească o amendă din care o parte sa fie alocata programului de asistenţă de urgenţă al Ministerului Sănătăţii.
DAR tot moral este ca şoferilor care încalcă legea rutieră să li se ofere posibilitatea de a urma un tratament şi/sau o consiliere pentru a-i ajuta să se îndrepte. De exemplu, aşa cum există un program de asigurare a tratamentului medicamentos pentru cei care doresc să renunţe la fumat, tot aşa poate fi organizat un program de susţinere a alcoolicilor care doresc să renunţe la alcool în care să intre cu precădere şoferii care au condus în stare de ebrietate.
Lista soluţiilor este lungă şi va putea fi regăsită în întregime şi comentată pe site-ul Programului Stop Fumat.
Există specialişti care pot argumenta şi finaliza aceste propuneri până la stadiul final, de lege.
Întrebarea esenţială este: vrem doar să-i pedepsim pe păcătoşi, sau ne dorim şi îndreptarea lor?
Dr. Magdalena CIOBANU
[i]Campania s-a desfăşurat unitar în toată UE, în România fiind implementată de agenţia Action GlobalCommunications Romania care a colaborat cu Societatea Română de Pneumologie şi Centrul de consiliere pentru renunţarea la fumat din Institutul “Marius Nasta”.