FAIR-MediaSind în parteneriat cu CJI lansează prima platformă a avertizorilor publici din cultură și mass-media!

FAIR-MediaSind, singura federație reprezentativă pentru lucrătorii din mass-media și cultură, va folosi în activitatea sa GlobaLeaks, software-ul dedicat avertizărilor de integritate. Software-ul este furnizat de Hermes Center for Transparency and Digital Human Rights și este promovat în România în cadrul proiectului european Expanding Anonymous Tipping (EAT) de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI).

Platforma de avertizare este disponbilă la: fairmediasind.disclosers.eu sau poate fi accesată prin site-ul Mediasind.


Conducerea FAIR-MediaSind spune că a apelat la această soluție pentru ca cei 8.000 de membri ai federației să se poată simți în siguranță atunci când sesizează nereguli, fără teamă de represalii. O astfel de soluție se dovedește cu atât mai necesară în condițiile în care televiziunea publică, unde federația are mulți membri, a adoptat un cod intern care permite concedierea angajatului, dacă acesta sesizează public abuzuri. Cu ajutorul GlobaLeaks, riscul ca aceștia să fie recunoscuți și pedepsiți este înlăturat.

Leonard Pădureț, președintele FAIR-MediaSind și președinte al Sindicatului Național din Cultură FAIR, apreciază că „Situația dificilă a dialogului social din România, înrăutățită de actuala pandemie, ne obligă să găsim noi mijloace de a apăra mai eficient drepturile membrilor noștri din cultură și mass-media. Această platformă este un nou instrument foarte util pe care îl punem la dispoziția membrilor noștri pentru a putea să identificăm și să soluționăm problemele din sector fără a ne expune membrii avertizori”.

Cristi Godinac, președintele executiv al FAIR-MediaSind și președinte al Sindicatului Român al Jurnaliștilor MediaSind, susține că platformă lansată azi cu sprijinul CJI va da posibilitatea angajaților și freelancerilor din cultură și mass-media să semnaleze, sub protecția anonimatului, mult mai multe nereguli din instituțiile unde lucrează. Cererile vor fi preluate de avocații specializați ai federației și vor fi soluționate în timp util. “În urmă cu câteva luni am depus la Parlament, în numele colegilor din TVR, o avertizare în interes public. Angajatorul a adoptat abuziv un cod care permite concedierea, dacă un angajat își critică angajatorul sau are opinii divergente cu acesta. Dacă vin îmbrăcați inadecvat sau dacă își dau în judecată angajatorul, colegii noștri pot fi concediați deoarece se consideră abatere disciplinară gravă. În acest context, anonimatul angajaților este esențial. Avem nevoie ca abuzurile să fie semnalate. De acolo înainte, noi și avocații noștri știm pe ce făgaș să mergem. GlobaLeaks ne ușurează munca”, spune Godinac.

Ultimele luni ne-au arătat cât de important este să ai avertizori care se simt în siguranță atunci când raportează nereguli. Într-o societate ca a noastră, în care avertizorii sunt văzuți ca <<trădători>> sau în care sunt amenințați cu dosare penale dacă vorbesc cu presa, de exemplu, o altfel de platformă poate să le asigure anonimatul, dacă ei își doresc asta”, spune Cristina Lupu, director executiv CJI.


Directiva UE privind protecția persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii 1937/23 octombrie 2019 aduce noi obligații privind protecția avertizorilor de integritate[1], în special crearea unui canal protejat pentru raportarea internă, atât pentru instituțiile din sectorul public, pentru entitățile deținute sau controlate de acestea, cât și pentru companiile din sectorul privat.

GlobaLeaks este o platformă open source, folosită de peste 300 de entități din toată Europa. Ea funcționează drept canal intern de avertizare și răspunde tuturor exigențelor noii Directive Europene pentru protecția avertizorilor de integritate.


Pentru informații suplimentare referitoare la platforma de avertizare de integritate a FAIR-MediaSind, vă rugăm să îi contactati pe urmatorii:


  • Pentru informații suplimentare despre proiect, vă rugăm să o contactați pe Mihaela Pop, manager de proiect CJI, la: mihaela.pop@cji.ro