#Jurnal din redacție 16

Cristi Ștefănescu, Jurnalist, DIGI FM

Azi a început ieri. Sau ieri a început azi? Nici nu mai știu. Când am terminat ieri treaba, sau azi era?, am deschis larg geamul biroului. Mirosea ceva urât de afară. Am pornit aplicațiile și îmi spuneau că nu-s probleme. Mmmbine, ne culcăm, zic. Mi-am făcut, de câteva săptămâni, culcușul într-un birou al unei firme de asigurări. Dar suntem chit – corporatista la care dorm în birou vine să ia prânzul la noi în redacție.

De câteva săptămâni, 1/12 din echipa Știrilor Digi FM s-a mutat în bucătăria mea din dosul Pieței Obor. Nu e prima oară când lucrez de acasă, corespondențele pentru Deutsche Welle le asamblez mereu de acasă. Dar e altceva.

Bun, m-am lămurit, e groasă, iar se poluează. Mă simt ca-n ziua cârtiței: ne sufocăm și nu aflăm nimic până nu se trezește ministrul să ne spună el ce & cum. Nu există instituții, în statul ăsta, există doar niște funcții ocupate de salvatori-wanna-be. Nu mi-e clar dacă ăsta este scopul centralizării excesive a comunicării, dar ar putea fi. La fel de bine, însă, poate fi narcisismul. Mi-aș putea imagina că dacă miniștrii ies personal să ne anunțe decizii ce implică responsabilități politice majore și asumate, da, nu s-ar cuveni să paseze asta unor purtători de cuvânt, cum a făcut președintele la demiterea Laurei Codruța Kovesi, sau a unor directori de direcții. Dar poate fi și incapacitatea de a înțelege societatea pe care au fost puși să o administreze și care e într-o foame de informare ceva de speriat. Degeaba încearcă să o ascundă – informația fuge de ei prin orice nișă. Există avertizori de integritate, există și crucișătoare media dar și ambarcațiuni mici, rapide, de gherilă, cineva tot află, cineva tot verifică. Poate e mai complicat, astăzi, când n-ai voie să te întâlnești cu sursele – dar nu imposibil. Tehnologia asta.

Guten Morgen, colegii de la Deutsche Welle, am primit poze de la Petruț, avem cu ce ilustra interviul și articolul despre Țăndărei. Interviul e cu Gelu Duminică și omul spune așa: șmecherii (milițianul de la Gerota, guvidul cu peștele în pungă sau interlopul de la Strachina) nu au crezut vreo clipă că virusul corona nu se sperie de valoarea lor, valoarea lor! Asta e croiala. Ascensiunea le dă impresia intangibilității. Valabil și pentru guvernanții (toți de-a valma sau, mă rog, cei mai mulți) care visează controlul asupra informației.

Tehnologia asta ne-a ajutat să facem radio de acasă. Chiar așa, dacă faci telemuncă la radio faci teleradio, nu? Suntem pe Whatsapp, în mai multe grupuri. Ca fotbaliștii – când comunicăm în interiorul turelor suntem la echipele de club, și mai e și grupul mare, naționala, cum ar veni. E ziua Alinei. „Bem după ce trece sfârșitul lumii. Adina, taie-mi din Alexe un sincron în care spune ce arde, cu ferma”. Adina este la Ploiești. Până acum niște săptămâni făcea zilnic naveta cu trenul. În Drumul Taberei, Geo descoperă știrea despre primarul din Iași care avertizează lumea să nu primească măști de la necunoscuți, că pot fi otrăvite. Nu dăm, dau să zic, chiar mă întrebam ce-o mai face Brateș, ăla cu apa otrăvită de la Revoluție. „N-o dăm”, intervine înaintea mea Geo, „dar rescriem Albă ca Zăpada”. Te ia cu capul când vezi toate trăznăile care încearcă să se insinueze către public! În vremuri de criză nu e suficient să fii gatekeeper, fii Duckadam, fii zeul ăla indian cu multe brațe!

E și 58 și Vali încă mai încearcă să salveze lumea, să deblocheze vreun computer remote operat de acasă; mai pică o conexiune, mai se întrerupe un sunet. Vorba lui Cambe, deunăzi: senor, avem cele mai faine aplicații de muncă online și o să ne prăbușim în ziua în care n-o să fie acolo un om care să scoată și să bage la loc un cablu într-o mufă! Mai are 90 de secunde până încep știrile. Vali, lasă dracului orice, du-te la știri. E singurul din tura de mijloc a Știrilor Digi FM care merge fizic la redacție. El și, la pupitrul cosmic, prin rotație, Luiza, Bogdan sau DanTe. 

„Servus, Cristi, am ridicat interviul cu Gelu Duminică, deschidem cu el”. Am vorbit ieri seară vreo 30 de minute cu omul, l-am transcris în trei ore. Zici că e cea mai bună friptură cu compot făcută de bunica, omul ăsta. Atâta substanță, atâta savoare!

Și-napoi la știri. Vorbește președintele Consiliului Național al Rectorilor. A fost și ministru al Educației. Oamenii ăștia sunt rupți de realitate. E „plăcut surprins” că studenții sunt receptivi la predarea online. Pe bune, omule, hai, trezește-te, te rog, voi ați lipsit în ultimele decenii complet din lumea reală. Atât de mulți dintre cei care au condus recent acest stat sunt încremeniți în trecut. Astfel de dinozauri pregătesc societatea românească pentru provocările secolului 21. Uite, domnul e reprezentantul instituțiilor care ar trebui să fabrice specialiștii de mâine dimineață ai României. S-au baricadat în funcții și nu înțeleg nimic din paradigma care se schimbă în lumea reală.

Este ora 1. Corporatista care lucrează în dormitorul meu a venit la mine la redacție să-și încălzească ciorbița. De la vecinul de la etajul 8 urcă miros de pâine prăjită.

 Băi! Iese Iohannis. În trei minute. Cereți fibra cu semnalul de la sistemul unic. Dăm pe radio și pe FB. Cum, mă, în trei minute? De când a devenit Iohannis atât de rapid și spontan? Mă sună Cambe, din blocul vecin, undeva dincolo de Piața Obor. „Băi, ăsta ne dă totul peste cap, cum să iasă la și 24?”. E ok, Îl ridicăm, îl dăm, sărim publicitatea și intrăm apoi direct cu știrile de și jumate, la și 33. Auzi, Cambe, dar nu te ceruseși liber, azi?

„Adina, e 16, du-te la gară!”

„Cristian, articolul pentru redacția germană despre Țăndărei e online!”, îmi scrie Andra, coordonatoarea redacției române a Deutsche Welle. La Suceava, medicul militar care a preluat conducerea spitalului județean spune că el nu face militărie cu personalul. Pare destul de coerent, l-am mai ascultat. Uneori îmi vine să cred că epidemia asta i-a speriat atât de rău pe politruci încât s-au ascuns care pe unde și au plătit niște pricepuți să ne scoată din fundătură. Dar dacă, de acolo, de unde s-au ascuns, aranjează alte mârlănii, cât noi ne uităm în altă parte?

„Cristash, mută-mi toată marfa sub 1730 și du-te la tine acasă”.

Mda, e 17, poate ar trebui să merg să o iau pe Cristiana de la job. Data trecută mi-a rămas mașina blocată pe drum, undeva între pereții coridorului dintre living și dormitor.

Cineva călește ceapă. Miroase ca omletele pe care le improvizam cu tata în copilărie, de știa mama de la colțul străzii că îi sunt acasă băieții! Peste drum, Gil, copacul pe care îl fotografiez de câteva ori pe zi de ceva vreme, înverzește. Va fi, cel mai probabil, la sfârșitul fotoexperimentului, singurul martor al scurgerii timpului.