#Jurnal din redacție 23

Mira Bălan, Jurnalist voluntar, Radio Civic Sfântu Gheorghe, Tulcea

Îmi plac oamenii și poveștile lor. De aceea realizez interviuri, anunțuri, pe care le împărtășesc și celorlalți din comunitate. Cred că mereu avem ce învăța unii de la alții, că orice exemplu, bun sau rău, este un prilej de învățare. Radioul împarte aceste lecții, iar ascultătorii îi sunt elevi. Îmi place să cred că avem ascultători fideli, care ne sunt alături  și sunt interesați de tot ce se întâmplă.


Învăț și eu odată cu cei cărora le iau interviu ce să întreb, când și cum să întreb. Merg, uneori săptămâni la rând, până să primesc acordul pentru un interviu. Îmi construiesc în minte interviul, cunoscând câte ceva despre om. Vreau să aflu cât mai multe din povestea lui din trecut, dar fără să fiu prea indiscretă și cu respect. Vreau o poveste din suflet, nu trasă de păr. Am surpriza uneori să descopăr lucruri nebănuite din viața celui intervievat sau a oamenilor de aici, ori să aflu că sunt și eu în amintirile lor.


Cred că asul din mâneca mea este că m-am născut și crescut lângă cei întrebați, că sunt în același timp asistentă medicală și că iubesc aceste locuri. O zi în care nu am contribuit la radio? Înseamnă că am promisiuni, nu este o zi pierdută! Iar pentru mine, care cred în oameni și în promisiunile lor, înseamnă un sfert din interviu și o lecție. Încrederea și perseverența sunt foarte importante. Respectul și răbdarea sunt cele care te conduc în misiunea ta și îți aduc un subiect. La finalul zilei, să fii mulțumit  de tot ce ai făcut promite o zi mai bună!

Azi am înregistrat un interviu pentru emisiunea mea de suflet „Haholii în graiul lor” și am aflat cine a adus vița de vie și gutuile în sat. Înregistrarea e făcută în limba bunicilor, în ucraineană. (Sper să nu se piardă vorba!). Sunt norocoasă că am găsit, pentru radio, un voluntar de doar 15 ani, un autodidact. A învățat alfabetul chirilic, citește și vorbește în ucraineană, e pasionat de istoria și limba acestei culturi. Oare, dacă nu era pentru radio l-aș fi descoperit? M-aș fi descoperit?