„Pregătiți-vă pentru ceea ce nici în cele mai negre coșmaruri nu ați visat!”

Adriana Barbu, Redactor-șef, Jurnal Arădean

Am copiat vorbele unui ziarist, spuse pe unul dintre grupurile de lucru de WhatsApp în care sunt reuniți la un loc purtătorii de cuvânt de la poliție, ISU, prefectură și ziariștii. E spusă de un coleg de breaslă după ce un altul dorea doar să afle dacă se ştiu ceva mai multe despre decedatul cu numărul 31, care ar fi mers cu câteva zile înainte la lucru, la cea mai mare fabrică (probabil) din Arad, în timp ce soţia lucrează la cea de a doua fabrică din oraş ca număr de angajaţi. Nu am primit răspuns, desigur, deși cu toții putem face de aici calcule apocaliptice. Aşa cum nu am mai primit de zile bune răspuns la nicio întrebare legată de Arad, COVID -19, număr de cadre medicale infectate etc. Așteptăm să vină raportările de la București, care par cel puțin cu o zi, două în urmă, varianta optimistă.

Și în timp ce așteptăm, nu cred că mai e vreun arădean care să nu conştientizeze faptul că situația din Suceava va fi depăşită rapid de Arad, că aici, aşa cum spunea un medic, unul dintre puţinii care nu a dorit să-şi păstreze anonimatul, Nădlacul a fost şi este pe mai departe poarta de contaminare a României. Nimeni nu mai răspunde la întrebarea dacă avem măcar un singur spital în tot județul în care medicii să nu fi fost infectați, pentru că Județeanul, TBC-ul, Municipalul, Maternul și Ineul au deja cazuri confirmate.

Dacă la începutul săptămânii trecute, nimeni dintre oficialii administrației nu ne mai răspundea la telefon,  acum toți răspund, îți prezintă lupta lor cu vicisitudinile sistemului medical, bolnav de mult, eforturile lor, reușitele, încercările lor disperate de a dota sistemul cu tot ce îi trebuie, milioanele alocate, lipsa capacității managerilor de spital și a șefilor de secție de a gestiona situația din unitățile medicale, fuga medicilor, demisiile. Îți oferă chiar și informații, unele cu un evident iz politic, pentru că, nu-i așa, dacă o să scăpăm cu viață de aici, vin și alegerile și măcar acel război trebuie câștigat, altele pe care nu ai cum să le apuci ca să nu pară total alarmiste. După care, subtil, te informează că poți alege tu ce vrei să le dai cititorilor de acolo, pe proprie răspundere și fără declarații oficiale, desigur, pentru că e sarcina ta să determini dacă vrei să instaurezi panica în Arad sau nu. Ești totuși cel mai mare ziar local din țară.

De cealaltă parte, sunt cadrele medicale din Arad care trag semnale peste semnale de alarmă legat de modul în care se întâmplă lucrurile în spitale în aceste zile, dar informaţiile vin la noi, toţi cei din presa locală, sub protecţia anonimatului, pentru că, printre altele, conducerea spitalelor îi ameninţă că-şi vor pierde scaunele. Și, cum spun unii, tot sub protecția anonimatului, alţi colegi ţin mai mult la scaunele lor decât la viaţă. Un întreg sistem bolnav de mult s-a trezit acum și a văzut că nimic nu e bine în spital. Dar asta nu e tot. Mai sunt medici veniţi din ţări din zonele roşii sau ai căror membri de familie au venit de acolo de curând, dar au uitat să spună acest lucru în spital şi i-au îmbolnăvit pe alţii. Mai sunt zeci de cadre medicale care şi-au dat demisia, pentru că au descoperit că nu pot salva vieţi omeneşti riscându-şi viaţa, aşa că și-au făcut meseria doar când a părut că totul e simplu, mai e și un şef de secţie care s-a autoizolat împreună cu soţia, tot medic pe aceeași specialitate, ca să fie sigur pe viaţa lui și a celei cu care trăiește, lăsând mii de bolnavi fără tratamente. Și mai sunt medici infectaţi ajunși în alte spitale şi povestind, tot sub protecţia anonimatului, cât de prost sunt trataţi acum de cadrele medicale, cum stau închişi pe dinafară în saloane, fără acces la medicamentele de boli cronice, de pildă, pentru că ceilalţi medici, cei care îi tratează acum, nu mai fac nici ei faţă şi pentru că le e frică să nu ajungă şi ei dincolo de ușa pe care acum o țin încuiată.

În tot acest timp, autorităţile postează pe facebook minuni: au venit aparatele de testat (dar uită să spună că au venit incomplete, aşa că nu se testează nimic la nivel local), poze artistice cu un spital, de când acesta a fost inaugurat, adică acum doi ani (uitând să amintească că acesta nu-i pe deplin funcţional nici acum, dar e deja infectat), acte de hărnicie şi vitejie cum nu s-au mai văzut (dar nicio dată concretă despre cât de gravă e problema Aradului). De dincolo, din spitale, medicii urlă să fie testaţi, dotaţi cu tot ce se poate pentru protecţia lor, în timp ce unii nu mai urlă decât după ajutor.

Iar noi, ziariştii oscilăm între tăcerea autorităţilor şi anonimatul medicilor, ştiind că nu vrem să ajungem pe mâinile niciunora: primii pentru că încă se gândesc la cum să câştige alegerile ce vor veni cândva, numai să treacă pandemia, ceilaţi pentru că aşa cum au tăcut ani la rând şi au acceptat lipsurile, neregulile şi îmbolnăvirile din spitale, o vor face şi de acum. Câţiva eroi scot capul deasupra apei murdare, dar în marea de nereguli de abia îi mai zărim. Cel puţin la Arad.