”Programul de educație media” ajunge în școli-pilot-media, pentru o generație cu ochii deschiși

La început de an, Ministerul Educației și Cercetării împreună cu Centrul pentru Jurnalism Independent propun unităților de învățământ liceal din România un program pilot de intervenție educațională în domeniul educației media (media literacy). Invităm liceele să intre în competiție pentru a deveni școli-pilot-media și să transmită dosarul de candidatură către inspectoratul școlar județean unde școala este arondată, până miercuri, 20 ianuarie 2021.    


Dosarul de candidatură va cuprinde, potrivit Ordinului Ministerului Educației nr. 6234/2020, publicat în 5 ianuarie 2021:

a. scrisoare de intenție care să reflecte motivația unității de învățământ de a se implica în intervenția pilotată, punctele tari, oportunitățile și beneficiile pentru elevi

b. declarație asumată de conducerea unității de învățământ, de exprimare a disponibilității și a capacității de aplicare a intervenției pilotate (poate implica și acordul părinților, consiliului elevilor sau al altor actori din instituție)

c. declarație de angajament a minimum o treime (1/3) dintre profesorii de limba și literatura română și discipline conexe, eligibili pentru proiect, pentru participarea la activități în primul an de pilotare, urmând ca numărul acestora să crească pe durata de pilotare.

Informații adiționale:

  • analiza candidaturilor va fi realizată în perioada 21-28 ianuarie 2021 la nivelul inspectoratelor școlare
  • în perioada 29 ianuarie – 2 februarie 2021, în baza selecției, Ministerul Educației și Cercetării avizează lista unităților de învățământ care vor funcționa cu statut de școală-pilot-media, în colaborare cu partenerul ONG
  • vor fi selectate 2 unități de învățământ liceal/județ și 12 din municipiul București
  • constituie avantaj la selecție participarea anterioară a unităților de învățământ sau a cadrelor didactice la programe de educație media și funcționarea unității de învățământ liceal ca unitate de învățământ pedagogic

Ce presupune activitatea profesorilor și a școlilor în program:

Traseul profesorilor în programul de educație media în formă extinsă (pdf)

Traseul profesorilor  în programul de  educație media

Dezvoltarea Programului de educație media în perioada 2020-2023 a fost reglementată prin Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr. 6234/2020, publicat în 5 ianuarie 2021.

Rezultatele așteptate pe durata perioadei de implementare sunt:

  1. Un model de dezvoltare personală continuă, dezvoltat până în 2023, care va facilita profesorilor formați includerea de elemente de educație media în procesul de predare-învățare, ca parte a activității curente, în cadrul disciplinei/disciplinelor.
  2. 600 de profesori de limba și literatura română formați, respectiv 48.000 de elevi care și-au dezvoltat abilitățile necesare pentru a fi cetățeni informați, capabili să interacționeze critic și responsabil cu media, cu imunitate la efectele dezinformării.
  3. Un program de formare acreditat pentru profesorii de limba și literatura română și discipline conexe care predau în unități de învățământ liceal, formați în 3 etape: 250 profesori în anul 2021, 200 de profesori în anul 2022, 150 profesori în anul 2023.
  4. Un set de mecanisme post-formare și de suport, care include mentorat și îndrumare, observație la clasă din partea formatorilor și profesorilor-mentori, observație și consultare cu profesorii din comunitatea de educație media etc.
  5. O platformă online pentru profesori și elevi, care include funcții de formare, post-instruire și monitorizare/evaluare, pentru ca profesorii să își prezinte activitățile, să se conecteze și să primească feedback, precum și să acceseze resurse.
  6. Un sistem de monitorizare și evaluare (instrumente, metode etc.), aplicat profesorilor și elevilor participanți în program.
  7. Un grup profesoral care deține competențele necesare predării educației media și utilizării mass-media în procesul de predare-învățare-evaluare.
  8. Un grup profesoral care deține competențele și profilul necesare pentru a desfășura activități în domeniul educației media, în calitate de trainer/profesori-mentori/facilitatori.
  9. Competență transversală educație media (media literacy), dezvoltată în cadrul intervenției educaționale și integrate în programele școlare la nivel liceal.

Programul de educație media” este un demers strategic derulat de CJI, prin care concepte de educație media sunt introduse în activitatea curentă a profesorilor și elevilor de liceu, în urma unui amplu proces de instruire a profesorilor.

Obiectivul programului este ca în 2030 – cel puțin 30% (175.000) dintre elevii de liceu să înțeleagă rolul media într-o societate democratică, să distingă faptele de dezinformare, să deconstruiască mesajele media și să interacționeze responsabil cu social media.

Programul de educație media” are drept partener strategic de dezvoltare Romanian-American Foundation și beneficiază de sprijinul financiar oferit de (în perioada 2017 – 2021): Ambasada Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Ambasada Regatului Țărilor de Jos în România,  Ambasada Statelor Unite ale Americii, Fondul pentru Inovare Civică, Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate România, IFEX (International Freedom of Expression Network), UNICEF România.


Pentru informații suplimentare:


Parteneri ai programlui: