Zilele mass-media româno-germane: Migraţia: şansă sau provocare? București, 6.11.2017
Despre conferinţă: Zilele mass-media româno-germane se află la cea de-a patra ediţie, fiind organizate de Ambasada Republicii Federale Germania la Bucureşti în cooperare cu Deutsche Welle. Conferinţa are ca scop realizarea unui schimb de idei şi de experienţă între reprezentanţi mass-media din România şi din Germania, pentru tematizarea provocărilor europene comune, dar şi a celor cu specific naţional. Zilele mass-media româno-germane 2017 se desfăşoară sub moto-ul „Migraţia – şansă sau provocare?“. Conferinţa este structurată în două panel-uri, fiecare cu câte un keynote speech susţinut de invitatul român şi de cel german. În continuarea acestora va avea loc o rundă de discuţii cu participanţii la conferinţă, axată pe schimbul de experienţă româno-german. Se asigură traducere simultană a conferinţei. Aceasta va avea loc la hotelul Intercontinental, Bulevardul Nicolae Bălcescu 4, Bucureşti. Vă rog să confirmaţi participarea la conferinţă până cel târziu 01.11.2017 la doamna Letiţia Sburlan (pr-100@buka.diplo.de sau 021-202 9856). Pentru un număr limitat de jurnalişti români din afara Bucureştiului se preiau, parţial, cheltuielile de deplasare – vă rugăm să solicitaţi preluarea cheltuielilor până cel târziu 30.10.2017 prin e-mail la doamna Letiţia Sburlan (pr-100@buka.diplo.de).
Mai multe informații în comunicatul de presă.

